Well, Have Fun...!




«Hai să ne trăim clipa,
Să nu mai ştim de nimica!»








marți, 28 decembrie 2010

Povesti la o doza de energizant

Ca introducere vreau sa imi cer scuze pentru scrisul fara diacritice, dar sunt pe laptop si nu am vointa necesara sa ma interesez ce program imi trebuie. S-ar putea sa remediez asta acasa.

Deci, sa ma iau dupa titlu si sa va spun care e faza cu povestea. Poi..sunt aici. Unde? Undeva, care e problema ta? Ma rog, aici au ajuns azi si mama cu tata si (pentru prima oara in viata) stam toti intr-o camera. Cine? Eu, ei, bunik, sormea, cumnatamiu si un tip pe care-l cunosc de cand eram mica (nume anonim la fel ca la toti). Asa am ajuns sa stam de vorba si sa acultam sau sa spunem 'povesti la o doza de energizant' cel putin energizant doar eu si sormea. De fata cu familia suntem ingerasi (cel putin de fata cu tata). Da' din cand in cand mai ies cu sormea pe afara cu cate un pahar de vin cu suc sau la o 'ciocolata'. Oficial, pana nu se termina si semestru asta de scoala nu spun ce inseamna 'ciocolatile' si rog cele ce stiu sa tina un mic secret.. Doar un pic va rog, faceti si voi o fapta buna de Craciunu' asta ce a trecut

Apropo de Craciun, cum ati petrecut? Ce cadouri de la 'mosu' ati primit? Pe unde ati zabovit? Etc. La mine a fost...normal. M-am obisnuit deja sa nu mai faca bradul toata familia, si sa se certe mereu cei ce-l fac. M-am obisnuit si cu faptul ca nu mai primesc cadouri nici de la parinti, nici de la 'mosu'. Intr-un cuvant, a fost Naspa..sau cum vreti sa-i ziceti. Asam..hai ca v-am lasat, ma asteapta povestile nemuritoare de langa plita si mess-ul, da mess-ul e cea mai mare problema. Ciao!

duminică, 19 decembrie 2010

Fetiţe sau băieţei ?!



Asta ar fi trebuit să fie o postare veche, dar n-am avut prea mult timp la dispoziţie să o scriu în ziua respectivă. Era o zi, o banală zi din viaţa oricărei persoane. După şcoală (chiulisem) eu cu Ada şi cu alţi colegi am zis să mergem în Plaza. Cum ne era foame şi eram singurele care aveam bani la noi, eu cu Ada am decis să ne 'pierdem' de restul grupului şi să ne luăm ceva de la KFC. Am luat comanda şi am găsit o masă mai retrasă, perfect poziţionaţă, unde am început să ne uităm la luminiţele de pe tavan şi la tipii draguţi ce stăteau în faţa noastră. Am terminat de mâncat, de vorbit şi de admirat, apoi ne-am ridicat să mergem la baie să ne aranjăm părul, luciul etc. (specific fetelor). Când am ajuns pe coridorul cu băile ne-am uitat la 'desenele' care indicau baia pentru fete şi baia pentru băieţi, la care Ada a dat o replică la care nu te puteai abţine să nu scoţi un hohot de râs 'Dar noi nu avem fustiţe pe noi, deci trebuie să mergem la cealaltă baie?'. Ofc, am început să ne uităm una la alta după ce am terminat partida de râs şi ea a început să gândească cu voce tare 'Dacă am fi intrat la cea fără fustiţă câte unelte vedeam oare?'. A fost o zi lungă şi plină de peripeţii amuzante.

Ţărăncuţele din Bucureşti..

Nu vă imaginaţi că pornind de la titlu o să încep să scriu un roman întreg despre ţărăncuţele din Bucureşti. Este doar un titlu de amuzament pe care l-am găsit a avea legatură cu întâmplările mele de ieri. Vineri seară am chemat-o pe Mădă la mine şi după ce am vizionat Kuroshitsuji (şi asta am făcut-o doar din amuzament), am hotărât să doarmă la mine. Am stat până la 3 dimineaţa în pat cu laptopul în mână şi căştile în urechi vizionând o comedie..Trecând peste detaliile şi faptele ce le-am făcut a doua zi o să ajung direct la supiect. Trebuia să mă duc cu ea până la metrou când ajungea sormea şi să îl aduc pe Blacky acasă. Cum eram nerăbdătoare să ieşim pe gerul acela afară am plecat mai devreme de acasă, mult mai devreme şi ne-am plimbat până i s-a făcut Mădălinei poftă de pâine din cartofi. Am cumpărat şi mergeam pe stradă mâncând (ofc, arătam ca nişte boschetare moderne). Nu am apucat să facem mai mult de cinci paşi, când m-a sunat sormea că a ajuns la metrou. Am luat-o într-acolo în fugă cu pâinea în mână. Când am ajuns acasă am zis să facem combinaţii. Pâine din cartofi cu ketchup, şi smânţână, pâine cu salam şi ketchup..etc. Apoi am făcut o poză mesei şi ne-am declarat 'Ţărăncuţe din Bucureşti'.

Sânge!

Dap, sânge. Nup, nu sângele acela ce se prelinge dintr-un trup rece pe jos vormând o imagină sadică, ci un sânge simbolic. Nu ştiam că roşcatul este un sângeriu mai şters la fel cum nu ştiam că sângele are culoarea sângeriu. Dar câteva lucruri ştiu sigur..roşul, sângeriul sau cum vreţi să-i spuneţi este o culoare perfectă din punctul meu de vedere, iar pe părul cuiva cu ochii albaştri sau verzi îi accentuează culoarea irisului şi arată perfect deşi perfecţiunea este imperfectă. La fel cum, şi pe capul meu, roşcatul acesta mi se pare a arăta perfect evidenţiându-mi ochii velzi! Sunt o roşcată, blondă în interior, încă împiedicată şi aiurită, aşa că mă mândresc cu asta!

joi, 16 decembrie 2010

Luminiţe

Stau în pat cu faţa-n sus şi tot ce pot vedea sunt luminiţele de pe pereţi ce pâlpâie formând diverse chestii. Nu pot să-mi iau gândul de la faptul că a trecut un an. Nu contează dacă e un an fară ceva timp, dar ştiu că a trecut... Statul trează noaptea râzând, distratul din excursii, stresatul lumii, prostitul în pauze, zâmbetele acelea neforţate şi febra rasului fară motiv..tot ce era frumos s-a dus şi a lăsat în urmă multe amintiri. Esenţa vieţii şi-a pierdut din valoare odată ce timpul a trecut. Unde sunt zilele bune? Unde sunt persoanele acelea cu care mă distram până la epuizare apoi o luam de la început? Unde sunt feţele acelea zâmbăreţe? S-au dus..pentru totdeauna. În schimb sunt zile groaznice, persoane nepăsătoare şi feţe false! Urăsc ceea ce a devenit prezent şi încep să traiesc din ce în ce mai mult cu gândul în trecut şi corpul în prezent. Vleau ceva mai bun..nu crezi că merit?

marți, 7 decembrie 2010

Un status nemuritor..

Dap, un status nemuritor pe care l-am scris când aveam toane încă este prezent în dreptul id-ului meu langă o poză pe care scrie 'Un zâmbet este o minciună'. Nu o să scriu decât statusul fară alte comentarii pentru că am o carte de terminat la ora asta şi o să deduceţi voi ceva din el (cred).

Ce viaţă! Ce zâmbet! Ce distracţie! Câtă fericire! Cât adevăr în privirile noastre! Mai ştii Gâsculiţo? Ce frumos a fost.. Păcat că nu va mai fi niciodată lafel. Eu..tu, zâmbetele acelea..niciodată nu vor mai fi lafel, nici măcar blondu' tău! 

Şi nici măcar bruneto-idioţii (nu m-am putut abţine).

vineri, 26 noiembrie 2010

Rosul exteriorizat

Din nou eu. Eu, cea care pana luni nu credea ca exista ceva sa o schimbe. Acea fata nedorida si indopata cu pastile in fiecare zii a existentei ei. Credeam ca a fi tu inseamna sa nu extiste nimeni si nimic sa te schimbe si in cazul meu chiar nu exista ceva sa ma schimbe. Am trecut prin multe ca sa-mi demonstrez ca inca sunt incapatanata, dar luni mi-am dat seama ca nu mai pot face pe incapatanata la nesfarsit, am si eu o limita. Deci, ca sa nu te mai ti in suspans, sa-ti spun ce mi s-a intamplat. Vineri seara am facut o griza de astm foarte grava, la un pas de coma, de care nu am mai facut de cand aveam 3 ani, iar luni m-am dus la doctor si mi-a dat sa tin alt tratament cu pastile. Luni seara am vrut sa fac baie si..de parca n-ar fi fost de ajuns faza cu criza de astm, am facut intoxicatie cu gazul de la centrala. Asa am stat o jumatate de ora inconstienta la un pas de moarte pana m-a gasit tata. Au urmat doua zile de groaza in care nu m-am ridicat din pat, fiind mult prea ametita ca sa pot ridica capul de pe perna. Asa am realizat ca eu nu pot fi ceea ce sunt. Sunt doar acea mariondeta a destinului, iar tu, daca incerci sa schimbi ceva imbracandu-te in rosu, sa stii ca toti suntem la exterior rosii, iar in interior verzi (teoretic). Asta ca sa nu iti faci sperante degeaba.

Sfaturi utile:

Deci, daca ai de gand sa te omori am sa-ti dau cateva sfaturi utile. Primul ar fi sa te omori intoxicat cu gaze (asta pentru ca nu te doare nimic), al doilea, sa ai grija sa fii singur acasa mai mult de o ora (asta daca vrei sa mori definitiv), al treilea, sa fii sigur ca vrei sa mori definitiv (pentru ca daca te razgandesti si scapi o sa te simti groaznic dupa), si ultimul dar nu cel din urma, te anunt oficial ca dupa moarte nu e nimic..nu tu iad, nu tu rai deci o sa te plictiesti neexistand, asa ca te sfatuiesc sa nu te sinucizi dar totusi iti urez noroc daca ai de gand sa o faci.

vineri, 5 noiembrie 2010

Mult verde şi o pata roşie


Azi nu am fost în acel infern, azi nu am fost în acel loc în care ştiu că ei mă urăsc atât de tare încât nu vor nici măcar să se prefacă draguţi. Mi-a ajuns, am simţit cum mi se urcă sângele în tempane vrând să evadeze din mine, apoi am aflat...pot fi scutită azi de acel loc, la fel şi mâine, până luni. M-am simţit mai bine după asta, dar se putea viaţa mea să fie mai grea de atât? Da. După ce că până şi el, în care până ieri am avut încredere deplină, s-a săturat. S-a săturat să se mai prefacă şi şi-a dat arama pe faţă. Până atunci nu am văzut ceva mai oribil. Şi sincer, eu de ce să te las să mă ţii ca pe o marionetă aproape când pot folosi aceeaşi tactică ca să te manevrez eu pe tine? De ce să am încredere când ei mă îndop cu pastile zicând că sunt nebună? Nu sunt nebună, sunt doar o marionetă mânuită greşit.. Dar ei nu o să înţeleagă asta vreodata. Deşi erai pata mea roşie, acum eşti ca toţi ceilalţi, doar un verde ce pătează.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Back..

Nu ştiu dacă vă convine, dar n-aţi scăpat de mine. Nup, chiar nu aţi scăpat nici de data asta. Deşi vroiam să-mi şterg şi acest mic colţişor al meu în care am scris când aveam inspiraţie sau doar când mă plictiseam, m-am hotărât să-l las să-i mai dau o şansă pentru că eu nu am mai avut parte de una. Deci, sunt pedepsită groaznic şi pentru mine acest lucru e ca şi cum aş fi închisă într-un spital de nebuni. Viaţa mea a devenit o rutină zilnică gen: şcoală, casă, tv, carte, pat şi iar pat, apoi de la început (momentan stau la PC doar ca să-mi fac o temă şi mai scriu pe furiş şi aici, deşi nu o să ţină mult scuza asta). Simt cum universul meu se prăbuşeşte încetul cu încetul, iar eu nu pot face nimic pentru a-l salva, decât să-mi iau zilnic pastilele pentru tulburări mintale. Dah, aţi citit bine 'tulburări mintale'..evident că eu nu am aşa ceva, sunt normală în ochii mei, dar nu şi în ochii părinţilor. Ei cred că am probleme cu capul şi chiar nu observă că pastilele astea îmi fac mai mult rău (azi m-au durut toate) şi continuă să mă obige să le iau 'Trebuie să le iei, nu e mare lucru..decât nişte pastile'. Mă rog, e groaznic.. Şi-au cam dau seama ce fac eu aici, aşa că ciao!

vineri, 22 octombrie 2010

Casă de piatră!

Neaţa! Ce cuvânt ciudat mi se pare acum 'neaţa', nici nu-mi vine să cred că l-am folosit totuşi atât de des până acum. Aşam deci a venit Malina cu ştirile din viaţa ei, adică eu. Noutaţi sunt multe, iar eu nu ştiu cu care să încep. O să încerc să o iau în oridine cronologică, deşi nu ştiu dacă voi reuşi.

Mi-am luat rochiţa aceea frumoasă şi simpluţă pe care am pus ochii, deşi astăzi nu am luat-o pe mine. M-am trezit azi dimineaţă cu gândul 'Azi e cununia civilă..Ce să fac prima dată? Când a trecut timpul? Parcă ieri mă jucam prin curte..'. Orele au trecut foarte repede, şi deja eram în primărie uitându-mă la sormea şi la soţul ei cum spun 'Da!' şi cum se sărută. Apoi am aruncat cu orez şi le-am ţinut florile în sus. Am făcut nişte poze, am ţinut şi eu buchetul ei cu trandafiri albi o jumătate de oră, timp în care nu am ezitat să-mi fac alte poze. Am ajuns acasă unde sormea se chinuia să-şi scoată orezul din decolteu şi din păr, apoi am venit aici. Mâine e o zii şi mai mare! Mâine e Nijikon-ul, apoi petrecerea şi după concertul..apoi iar mă duc la petrecere. So, rock on!! Aaa, şi casă de piatră Gîtlan Oana (ce ciudat sună), să-mi faci nepoţei de ciocolată..altfel nu te mai cunosc!

marți, 19 octombrie 2010

Stop!

Gata! Stop! Îmi ajunge, nu înţelegi?! M-am săturat până peste cap de lumea asta tâmpită şi prefăcută. Am ajuns să stau şi să mă gândesc ce mai caut eu pe aici, adică de ce trebuie să fac eu parte din viaţa lor şi ei din a mea? Nu pot dispărea şi să îi urmăresc doar aşa, să le văd nepăsarea pe faţă? Nu, nu pot din păcate. Trebuie să fiu aici şi să le văd indiferenţa în ochii aceia care trec prin mine şi care mă străpung până în ultima picătură de sânge din corp. Trebuie să simt totul aproape şi să le aud paşii cum trec pe lângă mine ca şi cum nici nu aş exista. Trebuie să le simt răutatea până la ultima firmitură. Dar ei, ei nu pot dispărea, iar eu să rămân doar cu amintirea? Nu, nici asta nu se poate. Trebuie să-mi trăiesc prezentul orice ar fi chiar dacă poate nu vreau şi câteodată nu am chef de el. Trebuie să rămân aici şi să îmi iau forţa din muzică şi poate din propria încăpăţânare. Trebuie să nu le dau importanţă privirilor încruntate sau vorbelor dureroase şi trebuie să par fericită şi tembelă ca de obicei. Dar până când? Oare până când o să mai reuşesc să fac asta? Deja simt că nu mai rezist chiar dacă muzica îmi din urechi mai are un pic şi îmi sparge tempanul şi chiar dacă încerc să zâmbesc a prost. Ştiu că nimănui nu-i pasă oricât ar pretinde asta. Sunt toţi obsedaţi de râsul acela malefic şi de propria viaţa. Vleau să fiu din nou un copil tembel şi zânbăreţ care nu ştie prea multe şi care nu se supără dacă îl jigneşti sau îl loveşti şi râde din orice prostie. Dar nu mai pot, m-am săturat de atâta tâmpenie. Aşa că..lasă-mă morocănoasă aşa în plata mea. Pa!

Combinaţie nepotrivită

Acum cinci minute am mai combinat câte ceva, iar rezultatul nu a fost unul dorit de mine, ci unul dezastruos. Două 'ingrediente' care luate unul după altul sunt ok, dar împreună sunt..oribile. Două chestii diferite sub stari de agregare diferite. Două gusturi ciudate, ce nu merg combinate (m-au apucat rimele). Două chestii diferite, dar destul de potrivite. Well, chestiile astea două sunt...am uitat. Hai să o luăm logic. Până acum, din câte ştiţi voi am combinat dulcele cu picantul şi a fost delicios. Până acum a fost ceva lichid cu ceva solid. Deci, nu am schimbat regula şi am lăsat solidul cu lichidul, dar am schimbat gusturile. Am luat o doză de energizant şi am combinat conţinutul cu biscuiţi Tuc cu paprika. Luate unul după altul au un gust bun, dar combinate îţi vine să vomiţi deci nu vă recomand să le combinaţi. Atât până acum, să vedem ce idei geniale mai îmi dau prin cap şi ce mai combin. Ciao!

sâmbătă, 16 octombrie 2010

In love again!


După ce săptămâna trecută m-am îndrăgostit de o trupă, azi m-am îndrăgostit de un parfum şi am de gând să o ţin toată săptămâna cu obsesia asta, lafel cum am ţinut-o şi cu Simple Plan şi încă o mai ţin. Săptămâna viitoare cred că o să o ţin cu alta trupă, japoneză care cântă j-rock, Guild! Şi tot aşa e viaţa mea..Aşa deci parfumul ăsta se numeşte Avril Lavigne Rock Star şi e zupel! Sticluţa e pe diferite mărimi (100, 50, 30 şi 15 ml) şi normal, pe diferite preţuri (de la 96 până la 213 ron). Cutia e cu ţinte şi o caracterizează perfect pe Avril Lavigne, care prin muzica ei îmi dă o poftă de viaţă enormă. A apărut în românia în Septembrie 2009 şi l-am văzut pe un site că se vinde online. Deci am toate motivele să fiu in love :x. Vleau să  văd păreri. 

joi, 14 octombrie 2010

Dulce şi picant

Bună! Azi, printre multe altele, cum ar fi datul cu scaunul am inventat şi o nouă reţetă destul de ciudată şi simplă. Cum? Păi eram cu Adeea la mine că ai mei erau plecaţi la Lenuş şi ne dădeam cu scaunul de la calculator ca handicapaţii, apoi ne prosteam  când au venit ai mei. Mama ne-a întrebat dacă vrem un 3 în 1 şi i-am zis că da, apoi ne-a adus o punga de Viva Chips cu paprika şi am zis să le combinăm deşi credeam că o să fie un eşec, dar uite că a fost cul şi e bun la gust. Aşa am inventat Viva Chips cu Nescafe..Tare no? 

miercuri, 13 octombrie 2010

Ceva nou!

Well, cununia sorămii se apropie cu paşi repezi, iar eu nu mi-am luat încă o rochie pentru atunci. Ca să port una din rochiile pe care le am în dulap, şi pe care dacă le-am îmbrăcat de două ori e bine, nici nu mă gândesc. Eu vreau ceva nou la un eveniment atât de nou din viaţa mea şi cu siguranţă şi a ei. Aşa că, azi am luat la paşi mărunţi cu mama toate magazinele pe care le cunoşteam începând de la cel mai mic până la IDM în care cred că am învăţat raioanele şi tot ce are în ele pe de rost, dar în zadar. Tot ce am găsit ori nu-mi plăcea mie, ori nu-i plăcea mamei. Dar, într-un sfârşit am găsit o rochie disponibilă pe mai multe culori, simpluţă şi drăgălaşă care era doar 230 lei, un preţ mic pentru un eveniment atât de mare. Dar, din cauza faptului că nu aveam banii la noi va trebui să aştept până duminică, iar dacă nu găsesc atunci în altă parte ceva ce să-mi placă mai mult, rămân la rochiţa aceea dragălaşă.

Dulce!

De obicei sunt destul de pretenţioasă la dulciuri şi la mâncare, şi mereu le mănânc invers, întâi desertul apoi mâncarea. De obicei sunt contra a ceea ce e normal, deci e de aşteptat de la mine una ca asta. Doar că, azi am făcut aproape totul normal deci până şi mâncarea am mâncat-o înaintea desertului. Desertul a fost ceva ce nu am mai mâncat până acum, dar m-a impresionat, iar când am gustat am descoperit că m-am îndrăgostit. Şi nu, nu este doar imaginaţia mea de copil, este ceva ce e pentru copii. Ceva ce nu mă gândeam vreodată că am să gust sau să mănânc, dar uite că am gustat şi m-am îndragostit pe loc. Este vorba de ceva irezistibil, deşi aspectul nu este extraordinar. Este vorba de ceva dulce, dar nu prea dulce cu mult lapte. Bănuiesc că ţi-ai dat seama ce este, sau dacă nu încă te gândeşti cât o să te mai ţin aşa, să aştepti răspunsul. Ei bine, află că acesta este locul meu de joacă, deci mă pot juca cu tine cât vreau şi cum vreau, dar cum sunt o persoană bună la suflet îţi voi zice direct, considerând că m-am jucat destul cu tine. Acel lucru dulce, dulce, dulce de care m-am îndrăgostit, şi pe care îl vezi în fiecare zi la tv în reclamă este...Kinder Chocolate (+milk; -cocoa) deci o adol :x. Iar acum mă pot duce să-mi savurez ultima ciocolăţică pentru că mi-am făcut poftă singură.

Vleau

Vreau să fiu un soare. De ce? Sunt  mai multe aspecte ce mă 'atrag'. Soarele este primul care răsare după o noapte neagră şi înveseleşte lumea. Soarele e cald. Soarele ştie toate secretele. Soarele adăposteşte multe vieţi. Sub soare este destul loc pentru toţi. Soarele este perfect şi nu strică frumuseţea vieţii prin perfecţiunea sa. Soarele mereu răsare. Soarele încălzeşte suflete. Pe soare nimeni nu-l urăşte, iar când nu e toţi îi duc dorul. Soarele este mereu fericit. Soarele mă iubeşte. Soarele e a lu Ada şi pot cumpăra altul oricând de la un petshop. Soarele îmi vine mereu în ajutor, chiar dacă nu vine când îl chem. Deci, nu ar fi mai frumos sa fiu un soare pe care nu-l poţi atinge, decât o fată pe care o poţi răni? 

Simple Plan-Shut up

Neaţa! De ceva timp tot zic 'neaţa' oriunde şi oricui, dar nu mă aflu aici ca să vorbesc de mine, ci de o melodie găsită de mine. Se numeşte..ca în titlu şi o cântă Simple Plan -probabil asta este una dintre cauzele pentru care o ador-, o formaţie pe care de la un timp încep să o ascult aproape non-stop şi cu care molipsesc pe toată lumea. Ce motive mai am ca să-mi placă această melodie? Păi, îmi mai plac şi versurile care se potrivesc inexplicabil cu mine şi majoritatea lumii din jurul meu. Vreţi mai multe? O să pun versurile originale, iar după, dacă vreţi şi mai multe..găsiţi melodia pe youtube şi o puteţi asculta acolo, apoi vă aştept pe aici să-mi ziceţi o parere despre gusturile mele idioate. 

Simple Plan-Shut Up

There you go
You're always so right
It's all a big show
It's all about you
You think you know
What everyone needs
You always take time to criticize me
It seems like everyday
I make mistakes
I just can't get it right
It's like I'm the one 
You love to hate
But not today...

So shut up, shut up, shut up
Don't want to hear it
Get out, get out, get out
Get out of my way
Step up, step up, step up
You'll never stop me 
Nothing you say today
Is gonna bring me down

There you go
You never ask why
It's all a big lie
Whatever you do
You think your special
But I know & I know & I know & we know
That you're not
You're always there to point out my mistakes
And shove them in my face
It's like I'm the one you love to hate
But not today

So shut up, shut up, shut up
Don't want to hear me
Get out, get out, get out
Get out of my way
Step up, step up, step up
You'll never stop me 
Nothing you say today
Is gonna bring me down

(Shut up, shut up, shut up)
Is gonna bring me down
(Shut up, shut up, shut up)
You'll never bring me down

Don't tell me who I should be
(Don't tell me who I should be)
And don't try to tell me what's right for me
And don't tell me what I should do
I don't want to waste my time
I'll watch you fade away

Shut up, shut up, shut up
Don't wanna hear it
Get out, get out, get out
Get out of my way
Step up, step up, step up,
You'll never stop me
Nothing you say 
Is gonna bring me down (x3)

Bring me down
(Shut up, shut up, shut up)
Won't bring me down
Bring me down
(Shut up, shut up, shut up)
Won't bring me down

Shut up, shut up, shut up!

luni, 11 octombrie 2010

Poeziile băgăcioase..

Azi a fost o zi ciudată, sau cel puţin o jumătate de zi ciudată. M-am trezit ca de obicei, apoi am început să fac ce face orice fată când se trezeşte ca să plece  undeva -bineînţeles începând cu lucrurile normale pe care le face orice om, apoi continuând cu lucrurile de fete care includ în mare parte oglinda-. M-a dus tata cu maşina la şcoală fiindcă întârziam şi ţup eram în prima oră (geografie), penultima bancă, cu ghiozdanul în braţe şi capul pe el. Am luat o notă ciudat de mare la test (8,40), ceea ce nu înseamnă că nu îmi convine. Şi am continuat în toate orele cu un noroc chior care m-a scăpat ca prin urechilile acului de un 3. Aşam, şi ultima oră am avut româna iar diriga era tare nervoasă din cauza noastră şi ciudat este fapul că şi eu eram implicată pe acolo, dar habar n-aveam despre ce era vorba. Cert e că la sfârşitul orei m-am dus frumuşel la ea să o împac arătându-i nişte poezii făcute de mine ce aveau să fie puse în revista clasei. Doar că...a zis să-i las caietul pe care le-am scris să îl ia acasă ca să poată citi atentă poeziile. Am fost de acord, dar după ce am intrat în clasă să-mi iau ghiozdanul mi-am adus aminte că în caietul ăla am multe chestii scrise, inclusiv secrete (de la cele mai ciudate, la cele mai 'in love'). Diriga, cum e o fire foarte curioasă, sunt convinsă că va citi caietul ăla pagină cu pagină până la copertă şi invers. Dar, m-am săturat de atâtea secrete..vreau ca lumea să ştie cine sunt cu adevărat şi cred că va fi fascinată de ce e în mintea mea. Well, mă duc să pap..ciao! 

duminică, 10 octombrie 2010

Adio!

Heya! N-am mai trecut de mult pe aici şi m-am gândit să mai dau un semn de viaţă, nu de alta dar să nu credeţi că m-am evaporat într-un nor de ceaţă. Sinceră să fiu, am făcut destule lucruri în tot timpul ăsta, dar nu sunt chestii aşa de importante pentru voi. Deci nu le scriu pentru că ştiu sigur că nu o să vă bateţi capul cu 'prostioarele' din viaţa mea. Totuşi soarele meu nu cred că o să mai răsară vreodată în adevăratul sens al cuvântului -'adevăratul sens', acela pe care îl poţi considera tu într-o metaforă-. De ce nu în totalitate? Pentru că momentan este într-un nor mare şi negru care în curând o să 'erupă' şi nu lavă, ci ploaie. O ploaie rece de toamnă ce-ţi străpunge până şi ultima lacrimă din suflet. Şi sinceră să fiu sunt pe cale să reacţionez ca tine. Adică, dacă ţie nu-ţi pasă de soarele meu, mie de ce să-mi pese de ce e al tău?  Nu o să mai fiu eu tipa aia fraieră care e păsătoare indiferent de situaţie şi de persoană. E mai simplu aşa, doar că...de obicei suntem tentaţi să alegem drumul mai lung doar ca să ne mai plimbăm un pic. Dar m-am plimbat destul şi mi-a ajuns să te văd peste tot prin drumul  meu! Eşti un obstacol, aia eşti! Deşi unul foarte interesant şi distractiv, tot obstacol rămâi. Aşa că, eu îmi văd de treaba mea şi tu..poţi face ce vrei pentru că oricum nu-mi pasă, atâta timp cât nu îmi apari în cale. Deci, adio! Mi-am bătut destul capul cu tine şi e bine totuşi că mi-am dat seama mai târziu decât niciodată..

duminică, 26 septembrie 2010

Pentru că nu meriţi..

De ce nu meriţi? Pentru că nimic ce face parte din viaţă nu e corect, şi dacă nimic şi nimeni nu e corect atunci nu merită nimic din lume să-mi bat capul cu tine. Pentru că tu eşti acea picătură de sânge ce-mi trebuia să îmi umplu paharul...Ce pahar? Cel pe care mi l-ai dăruit şi mi l-ai pus în loc de inimă când te-am cunoscut, ca apoi să-l umpli şi să nu-ţi pese că eu voi face infarct lângă tine. Pentru că...uite, doar ştiu că nu-ţi pasă şi că nu vei trece niciodată pe aici. Nu te interesează atât de tare cine sunt eu. Poate odată te-a interesat, însă soarele trebuie să şi apună, şi să lase în urmă, doar o pată de culoare în amintiri...dar una dureroasă. Deci, dacă vei ajunge vreodată pe aici, măcar dintr-o prostie să ştii că eu încă trăiesc în trecut, şi chiar dacă nu vezi, mi-e chiar îmi e dor de acele zile care nu o să se mai întoarcă niciodată şi totuşi dacă o să se întoarcă, nu voi schimba nimic pentru că nu eu am greşit, ci tu. Da, da TU! Tu, acel ceva ce încă îmi strică serile. Dar totuşi încă îmi pasă, chiar dacă nu vreau, nu vreau să mai aud de tine nici măcar odată în viaţa mea. M-ai distrus, nu ţi-e de ajuns? Dar totuşi încă sunt forţată să te văd în fiecare zi a vieţii mele (excluzând zilele de relaxare), şi fară să vreau te observ orice aş face.. Aşa că, te implor..nu-mi distruge şi nopţile sau visele frumoase şi tâmpite cu floricele! Pa! Oricum nu o să înţelegi niciodată ce semnificaţie are pentru mine acest cuvând..

marți, 21 septembrie 2010

De ce nu pot?

Postarea asta nu am de gând să o fac foarte lungă, aşa că puteţi renunţa să o citiţi chiar acum pentru că ştiu că nu vă pasă. Se pare că aţi ajuns la a doua propoziţie şi încă vă pasă..sau poate nici nu aţi citit titlul postarii, poate nici nu aţi intrat în blog. În cazul în care nimeni nu îmi citeşte postarea (pentru că asa se va întâpla) să ştiţi că m-am obşnuit cu indiferenţa. Bine, nu prea-mi place dar nu am altceva de facut, decât să tac şi să înghit. Am încercat să fac ca toţi ceilalţi, dar am ajuns la o concluzie: 'Indiferenţa doare pentru cei care sunt victime, dar toţi o practică fară să înveţe.' Dar eu de ce nu pot? De ce trebuie eu să fiu mai cu moţ şi să nu pot fi indiferentă? De ce trebuie să mă uit eu la fiecare mişcare pe care o faci, chiar dacă nu vreau? De ce trebuie să mă ofer eu să te ajut chiar dacă nu ai nevoie de ajutor? De ce sunt aşa? Şi totuşi voi încerca să fac ceea ce tu ai repetat până ţi-a ieşit perfect.. să fiu destul de indiferentă încât să mă uit în urmă doar când vine maşina. Pa!

luni, 20 septembrie 2010

Ăăă..am dreptate!

Hey, spune-mi că am dreptate, ştiu că am dreptate, eu mereu am dreptate. La fel s-a întâplat mereu, am început să cunosc persoana abia după ce mi-a făcut rău, iar când i-am avertizat pe ceilalţi nimeni nu m-a ascultat, apoi mi-au dat dreptate. Lafel şi în privinţa lui Lenuş, şi ştiu că v-am sâcâit cu asta mult, dar chiar am dreptate, şi deabia acum toţi îmi dau drepate. Dap, îi dau dreptate celei mai micuţe fiinţe din familie care poate vorbi (asta pentru că Puffy e cea mai mică), şi celei mai nesemnificative persoane care nu îşi prea petrece timpul pe acasă. Dah.. chiar dacă am nevoie poate de cea mai mare atenţie din lume (doar sunt leoaică) nu îmi este acordată nici cea mai mică, decât atunci când îşi dau seama că am avut dreptate. Lenuş a sunat-o pe mama să-i spună chestii trestii, printre care şi 'Dar să ştii că nu am nici o pretenţie, iar când o să fie gravidă nu o să cerem nimic, dar să-i pună numele unuia dintre noi. Te rog să nu le spui ce ţi-am zis, dar aşa vrea Cristi (soţul ei).'. Mama s-a enervat si nu mai vroia să-i pună naşi, şi a sunat-o pe sormea care s-a supărat că i-a bagat pe gât atâta timp, iar acum comentează, etc.. Uite aşa s-au certat toţi şi până la urmă tot mie mi-au dat dreptate. Nu-i aşa că merit măcar puţină? 

miercuri, 15 septembrie 2010

Şcoală..

Şcoală...mda, probabil un nou capitol pentru unii, însă pentru mine scoala a rămas tot acel ceva care îmi ţine ziua ocupată şi mă obligă mă trezesc dimineaţa ca apoi când ajung acasă să mi se adreseze o întrebare, care până la urmă a ajuns să mi se facă greaţă când o aud, de vreo 7-8 ori pe zi. 'Ce ai făcut la şcoală?' dah, cred că ştiţi cu toţii întrebarea asta veşnică care, pe mine cel puţin, mă sâcâie la culme. Şi din cauză că, ieri, după ce am auzit-o de vreo 6 ori de la aceeaşi persoană, am explodat la propriu şi am început să ţip zicândi-i să mă lase dracului odată în pace şi am plecat de acolo, am primit o 'pedeapsă'. Sinceră să fiu, eu nu am cunoscut cuvântul pedeapsă în adevăratul lui sens şi nici nu o să o fac prea curând. De obicei cea mai mare pedeapsa a mea a durat maxim 5 ore, dar asta a fost dură şi a durat de ieri până acum. Fără calculator, fără muzică, fără ieşeală şi fără tv..am ratat ceva? Nu..Deci singurul lucru pe care îl puteam face era să mă joc cu Pufarina şi să mă uit pe pereţi. Şi totuşi azi după scoală am trecut pe la Adeea că are piciorul in ghips şi i-am minţit pe ai mei că am ieşit mai târziu. Nu puteam să stau aşa fără să fac nimic ştiind că ea stă acolo în casă cu piciorul în sus, iar eu îmi văd de pedeapsa mea. Adică să fim serioşi, până acum nimănui nu i-a păsat de mine şi făceam ce vroiam şi fără voia lor, iar acum când cineva are nevoie de mine sunt ascultătoare? Ehh, până la urmă a ieşit bine şi aştept să poată ieşi Adeea pe afară cât mai curând.  Deci, înşănătoşire grabnică Adeea..şi vezi că nu scapi de mine aşa uşor! Şi cu voi, nu ştiu când o să mai am timp de scris pe aici deci..pe cât mai curând se poate. Ciao!

joi, 9 septembrie 2010

Party!

Well, prima zi singură acasă aproape s-a terminat adică peste jumătate de oră intru în a doua zi singurică. Deci, hai să vă povestesc ce am făcut azi. În primul rând, am deschis ochii la o oră aproximativ imposibilă pentru mine în vacanţa asta 8:24 a.m. aşa că pot zice că am făcut un record personal. M-am trezit, dar nu m-am trezit de capul meu (doar nu eram nebună!), mama venise cu un Peruş pe care mi l-a cumpărat ca să nu mai fiu supărată şi să-i ţină locul cât nu e ea acasă. M-am ataşat repede de el pentru că era drăgălaş şi semănând foarte mult cu un papagal dintr-un film i-am pus numele aproximativ cum îl avea şi acela dar am mai adăugat ceva, Paul(o). După ce au plecat ai mei la ţară, am început să stau numai cu el şi-mi statea pe deget în timp ce eu mă plimbam prin casă cu el şi îl puneam să se uite în oglindă. Când mai stăteam pe la calculator el stătea lângă mine şi adormea, iar când tastam mai tare începea să ţipe la mine. M-am dus până la Adeea cu el în mână să o întrebe ea pe maicăsa dacă o lasă să doarmă la mine. Nu a lăsat-o azi dar a zis că vede mâine dacă o lasă. Când mai aveam un pic până acasă mi-a zburat Paulo din mână şi s-a dus într-un copac...nu am mai avut ce face aşa că am plecat acasă (nu puteam rămâne lângă copacul ăla toată ziua). Acasă începuse deja să mi se facă dor de el, dar am uitat repede din cauză că mi-a zis mama că o să-mi cumpere unul când vine acasă. Apoi am început cu Adeea party! Am stat până pe la 23 afară cu seminţe, Pepsi şi tot felul de chestii şi cu muzica dată la maxim (normal). Cert e că ne-am distrat şi la un moment dat începusem să scoatem numai perle şi să râdem una mai mult ca cealaltă. Am mai fost şi pe la magazin pe la 22:30 că ni se terminaseră proviziile cu Pepsi şi tot drumul ziceai că suntem bete, râdeam, ne împiedicam şi mergeam în zig-zag. Când am intrat în magazin am ţipat un 'Bună seara!' ca să mi se simtă prezenţa şi începusem să mă plimb pe acolo că uitasem ce trebuia să cumpăr..Până la urmă mi-am amintit şi la mine 75+110=175. Când am ieşi de acolo am bufnit amândouă în râs pentru că vânzătorul nu şi-a dat seama de perla mea şi nu a mai socotit :)). Apoi, a plecat şi Adeea şi a rămas ca mâine să mă sune pe la 10 a.m. să începem party mai devreme ca să ne ţină mai mult. Aşa că acum nu prea am ce face pe aici, chiar dacă a intrat sormea pe mess că ea se joacă remi mai mult decât să trăncănească, şi mă bag în pat să mă uit la tv, poate gasesc un film frumos ceva, sau pun la P.C. Deci, ciao! 

miercuri, 8 septembrie 2010

La mulţi ani!

Mdap...La mulţi ani mie, again! Azi e Sf. Marie, deci e şi ziua mea aşa că vreau să vă văd cum îmi uraţi la mulţi ani. Bine, nu vreau să ajung o băbuţă în baston iar toată lumea să-mi zică 'Sănătate!' sau 'Să trăieşti mamaie!' :)). Cred că o să fiu o băbuţă super-activă şi o să dau discotecă acasă (ca să nu mă duc în cluburi că mă dau ăia afară) la care să o invit şi pe băbuţa Ada şi pe ţaţa Adeea şi tot aşa. Thoamne ce vise de viitor am! Până atunci mai am de trăit mult şi bine, să sperăm că mult...Aşa că trebuie să sărbătoresc, ciao!

marți, 7 septembrie 2010

Weekend total!

Ştii, aseară chiar am văzut un film care se numea aşa..dar nu despre el vreau să vorbesc ci despre mine, pentru că aşa cum spunea Ada (şi prin asta îi dau drepturile de autor) eu sunt centrul universului meu deci să trec la subiect. Joi dimineaţă ai mei pleacă la ţară şi vin Duminică seara, iar eu i-am convins să îmi lase bani şi să mă lase singură acasă că mă descurc (doar e ultimul weekend din vacanţă, no? Deci trebuie să petrec!). Şi voi ştiţi că vorbiţi cu o leoaică aici, deci nu am renunţat şi nu renunţ până nu îmi duc planul la bun sfârşit, aşa că i-am zis mamei, după ce am trăncănit ca de la prietenă la prietenă cum nu am mai făcut niciodată (şi când i-am spus că e mult prea indiferentă m-a luat cu texte gen 'Sunt aşa de indiferentă pentru că ştiu că tu eşti deşteaptă şi nu faci prostii', totuşi am apreciat că încerca măcar să mă mintă şi nu pleca ca de obicei găsind alta preocupare), să o sune mâine pe mama Adeei şi să o convingă să o lase să doarmă la mine în tot acest timp. Până la urmă a fost de acord pentru că atunci când îmi zicea că nu-i place de Adeea îi băgam pe gât că nici mie nu îmi place de Lenuş şi că uite aşa tot îmi e rudă şi trebuie să mă obişnuiesc cu asta. Aşa că..mâine, te rog Doamne influenţeaz-o un pic pe mama Adeei să o lase, doar un pic Doamne, ţi-aş fi recunoscătoare! Deci aştept acceptul ei, apoi mă pregătesc pentru party! În 8 minute cam trebuie să închid PC-ul că altfel nu mă mai lasă acasă aşa că ar fi timpul să închei această postare. Ciao, vă pupic pe toţi!

Indiferenţă peste tot


Vă rog să scuzaţi conţinutul acestui post, dar iar am toane şi trebuie să scap cumva de ele ca să-mi pot trăi prezentul.

Şi încă nu ştiu de ce. De ce trebuie să fiu aici, în lumea asta plină de ură care vrea doar să te vadă murind încet şi torturat în timp ce vezi cum ei se distrează pe seama ta? De ce trebuie să îi iubim pe cei din jurul nostru doar pentru faptul că ne dau medicamentul numit 'dragoste' care poate avea reacţii adverse? De ce câteodată ne înşelăm şi ne dăm toată iubirea în mâinile cui nu trebuie? De ce după tot ne mai regăsim dragoste şi o împărtăşim în continuare şi niciodată nu ne învăţăm minte? De ce imina face ce vrea ea chiar dacă nu are minte? De ce suntem forţaţi de frică să rămânem aici, printre cei ce doar se prefac că le pasă ca să te simţi mai bine? Dar majorităţii nu îi pasă nici măcar atât de puţin încât să se poată preface, pentru că ăsta este adevărul pur noi aşa suntem creaţi, suntem atât de pesimişti încât nu vrem să auzim nici măcar o vorbă despre cel de lângă noi, preocupându-ne doar de propria persoană. Indiferenţa este aşa de mare încât ne face să credem că ea chiar este o barcă de scăpare din ocean. O barcă atât de mare încât toţi înoată spre ea, iar când realizează că nu mai au cu ce trăi încep să se mănânce între ei, iar la sfârşit cel ce rămâne va muri de foame. Nimeni nu-şi dă seama că poate unii au nevoie de o vorbă bună şi de o îmbrăţişare, chiar dacă nu recunosc. Şi chiar dacă ar recunoaşte, cine s-ar oferi? Nimeni.. Pentru că toţi sunt atât de nesuferiţi încât nu vor să se înjosească în halul asta încât să-i fie sprijin celuilalt. Atât am avut de spus..lumea e prea indiferentă încât nu îi pasă pur şi simplu. Nu îi pasă de viaţa altuia sau de suferinţele lui. Asta pentru că nu realizează că totuşi ar trebui să schimbe ceva, iar dacă nimeni nu încearcă să schimbe ceva..nimeni nu va încerca. Pa!

luni, 6 septembrie 2010

Keane-This Is The Last Time

Nu prea am de spus nimic mai mult decât că o cam adol! Ohh, mai e ceva..nu ştiu exact cum am dat de ea, doar ma plimbam pe youtube şi mi-a ieşit în cale, am ascultat-o şi hop...Dragoste la prima vedere, de fapt la a doua că după mi-am dat seama că-mi place. Şi habar n-am nimic de formaţie, decât că s-a format în 1997 (cam vechi). Deci, delectaţivă cu versurile şi dacă vreţi mai mult se gaseşte pe youtube. 

This is the last time
That I will say these words
I remember the first time
The first of many lies
Sweep it into the corner
Or hide it under the bed
Say these things they go away
But they never do 
Something I wasn't sure of
But I was in the middle of
Something I forget now
But I've seen too little of

(Refren)

The last time
You fall on me for anything you like
Your one last line
You fall on me for anything you like
And years make everything alright
You fall on me for anything you like
And I no I don't mind

This is the last time
That I will show my face
One last tender lie
And then I'm out of this place
So tread it into the carpet
Or hide it under the stairs
Say that some things never die
Well I tried and I tried

Something I wasn't sure of
But I was in the middle of
Something I forget now
But I've seen too little of

Refren x2

Deci..sper să vă placă! De fapt, nu-mi pas'..mie îmi place :p Ciao!

duminică, 5 septembrie 2010

Floşc!


Pun pariu că ce voi scrie aici habar n-ai despre cine sau ce e. Şi mai pun pariu şi că nici nu ştii ce o să scriu aici. Sau poate nu o să înţelegi nimic, dar dacă nu o să înţelegi nimic la sfârşitul postului te sfătuiesc să închizi fereastra şi să te faci nevăzut. Dar ştii ce e şi mai interesant? Mai interesant e nici eu nu ştiu ce voi scrie în continuare aici..şi totuşi încă te duc cu 'zăhărelul' pe aici. Încă crezi că ştiu ce o să scriu în continuare şi vreau doar să te ţin în suspans, dar află că mie îmi place să uimesc lumea şi îţi spun că habar n-am ce o să mai scriu aici sau de ce am dat un click nesemnificativ aici. Apropo, stră-stră-străbunicul meu care are cam 96 de ani când citea  cu ochelarii lui ,cu dioptriile atît de groase încât i se duce capul în jos când îşi pune ochelarii la ochi, citea titlul ziarului  'Click' cam aşa: 'Ciclob'..când l-am auzit prima oarî nu m-am putut abţine şi mi-am pus cartea în fată ca să nu mă vadă râzând, dar nahh..la ce să mă aştept de la un om care şi-a trăit trei sferturi din viaţă în armată, şi care atunci când te vede îţi repetă aceeaşi poveste şi de 7 ori pe zi. În fine. cred că te-am cam plictisit cu pălăvrăgelile mele, care sinceră să fiu nu au nici un rost anume pentru tine şi nici nu cred că vor avea. Pentru mine au un scop, mă descotorosesc de plictiseală scriind tot ce gândesc sau îmi mai aduc aminte, că de acum îs şi eu băbuţă şi am cam început să uit :). Cred că acum am mai scăpat de plictiseală, sau cel puţin nu îmi mai aduc aminte de nimic atât de interesant. Sau, ar mai fi ceva interesant, chiar foarte interesant..ci anume ziua de azi, dar ştiu că nu vă pasă şi în plus de ce să o citiţi de la mine când Maria, vecina de blog, a scris în mare ce a fost interesant. O singură chestie nouă pot să spun şi cu asta închei postarea.. Am fost să ne holbăm la coşul acela ars de gunoi şi să vedem cum a ajuns..am să pun o poză, iar voi să vă mâzgăliţi părerea pe aici. Ciao şi plictiseală plăcută în continuare!

Leapşă

Well, am văzut leapşa la Ada şi cum nu am mai facut o leapşă de mult m-am gândit să o fur şi să-i zic :)). Aşa că..spor la citit.

                                     

                                       General


Nume : Marina! 
Poreclă : Malina, Lăţuşca..cele mai frecvente în momentul de faţă :d
Data naşterii : 25 Iulie.
Locul naşterii : Bucuresti.
Locaţia curentă : Bucureşti.
Culoarea ochilor : Velzi!! :x
Culoarea părului : Şaten cu şuviţe blonde şi şaten deschis. Ahh şi cu noanţă de verde! Am facut şi eu ceva vara asta 
:d
Înălţime : 1,65-1,67..

Greutate : Mă crezi că habar n-am? Ultima oară când m-am cântărit era prin clasa a 4a şi nu-mi mai aduc aminte cât aveam.
Piercinguri : Dap! Doal unul..
Tatuaje : Nup :p
Vehicul : Nu am 18 ani, deci practic nu e al meu.. 
:d



Fraza cu care tâmpeşti pe toată lumea : 'Nu-mi pasă!', 'Scuipă tot!', 'Cine, ce, unde, cum, ăăă?' 'Floşc!'


 
                                       Preferate




Mâncare : Ceva dulce!
Pub / Disc / Restaurant : 0.
Bomboane : Acadele! Ce-aş mai vrea una deaia clasică şi lotundă acum!
Număr : 6

Culoare : Gri, mov, verde, roşu..Cred că aproape toate 'pentru că viaţa este colorată'
Animal : Cuţii :x
Băutură : Pepsi!
Parte a corpului la sexul opus : Părul şi ochii..

Parfum : Rose sau Juicy couture!
TV Show : American Idol
Album muzical : Nothing!
Film : Forget me not!
Actor / Actriţă : Nici unu/una

                                       Asta sau aia?

Pepsi sau Cola : Pepsi!
McDonalds sau BurgerKing : McDonalds
Ciocolată sau vanilie : Ciocolată!
Ciocolată caldă sau cafea : Ciocolată caldă
Kiss sau hug : Kiss (sunt pupăcioasă rău)

Câine sau pisică : Căţeluş! Because pişicuţă=alergie şi alergie=probleme!
Rap sau punk : Punk !
Vară sau iarnă : Vară
:x
Comedii sau filme de groază : Filme de groază or Horror! Tot una, dar horror sună mai bine..

Iubire sau bani : Iubire..şi bani

                                       YOUR…



Oră de culcare : 3-4 a.m.
Amintirea de care îţi este cel mai dor : Păi, eram la Maria şi eram singure şi muzica era la max şi ea facea sandwich-uri şi eu ţopăiam prin toată casa cântând.. Totul se petrecea la ora 3 a.m. cred.
Cea mai bună trăsătură fizică : Pătrăţele, pătrăţele! :))
Primul gând când te trezeşti : 'Ce-am zis ieri că fac azi? Ăăă stai, parcă visasem ceva?

Cei mai buni prieteni : Nimeni..înainte era Mădă, acum există doar prieteni.
Slăbiciune : Pun la suflet tot!
Temeri :  De singurătate? 
Cea mai lungă relaţie : Nu mai ţin minte, parcă 2-3 ani :D

                                         Ai…



Înşelat partenerul : Nu.
Fost bătut : Nup
Bătut pe cineva : Dap..şi încă cum.
Furat din magazin : No!

Fost mort de slab : Nu.
Sărutat pe cineva de sex opus : Poate invers :p
Fost părăsit în ultimul timp : Da, adică nu..adică poate. La ce te referi? :-?

                                       

                                        La un băiat / o fată




Culoarea preferată la ochi : Albastrii, negri sau verzi!
Culoarea preferată la păr : Nimic exagerat, de preferinţă brunet.
Scurt sau lung : Scurt!
Înălţime : Mai înalt.

Stil : Goth or punk
Aspect sau personalitate : Amândouă..
Sexy sau drăguţ / ă : Drăguţ :D
Musculos sau foarte slab : Pătrăţele, pătrăţele, again!

                                        

                                La întâmplare



Ce ţară vrei să vizitezi? China
Cum vrei să mori? Oricum, numai să nu mă doară
Ai fost la mall în ultimul timp? Dap
Te înţelegi cu părinţii? Nu..Niciodată!

Înnebunit după sănătate? Nu.
Te găseşti atractiv/ă? Poate..
Crezi în tine? Dap, dacă nu în mine..atunci în cine?
Vrei la facultate? Normal

Bei? ... BrB!
Te speli zilnic? Ce întrebare e asta? Normal!
Crezi în dragoste? De care? Aaa, chestia aia după care moare toată lumea? Probabil.. 
Cânţi? Când sunt singură acasă şi am chef de karaoke

Vrei să te căsătoreşti? Acum nu.
Vrei copii? Mda, în viitorul destul de îndepărtat. 
Vârsta la care vrei să-ţi pierzi virginitatea : Floşc!

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Creionaşul, gâsculiţa şi lăţuşca!




Încă o zi din viaţa mea începe cu bine şi uit necazurile toate, toate ce veneau spre mine..Ok, scuze dar mă apucă rimele. Apropo de rime, nu am mai facut rime de mult şi chiar mă gândesc să încep iar pentru că nu vreau să-mi risipesc talentul meu 'absolut'. Mda, deci ziua a început bine..m-am trezit dimineaţa cu gândul la tine. Bine înţeles că nu. Doar eu..Mă gândeam la mine şi la ce voi face ca să fie totul bine. Şi aşa a şi fost. Totul ok într-un nor de puf (sau de ploaie). Am ieşit într-un sfârşit afară cu creionaş şi gâsculiţa (Ada şi Maria)..după ce am stat ceva timp baricadată în casă din cauză că aveau ai mei de făcut curăţenia de toamnă şi au pus un dulap pe partea cealaltă a uşii. Hmm..cu fetele a fost zupel şi ne-a venit şi ideea să ne facem poze. Uite aşa poză după poză şi am captat atenţia unor tipi, care au facut un foc într-un coş de gunoi ştiind că o să venim să facem poze. Am şi făcut, desigur, nu rezistam tentaţiei. Apoi au mai facut unul, dar nu am mai făcut poze şi acolo. Pe la sfârşit gâsculiţa s-a cam supărat când a observat că i se rupsese crucea de la un lanţ (app, şi mie mi s-a rupt colierul tot azi), iar creionaşul era sad din cauză că trebuia să ajungă acasă cât mai repede. Eu nu eram sad, eram chiar foarte bine dispusă şi nici nu aveam motive să fiu altfel, dar m-am simţit ciudat că ele erau supărate şi nu puteam face nimic. Totuşi pe gâsculiţă am înveselit-o când l-a vazut pe blond sad cu bunicăsa şi i-am zis că asta se transmite prin telepatie de la unul la altul. Sinceră să fiu cred că a fost prima oară când i-am mulţumit blondului pentru apariţie. Şi incă ceva, se holba al naibii de mult după noi :-" (nu că mi-ar păsa), dar şi gâsculiţa facea acelaşi lucru. Apoi am ieşit din parc şi ne-am despărţit, eu rămânând cu cealaltă tipa sad. După ne-am despărţit şi noi, iar ea credea că cu doi pupici pe obrazi se  rezolvă tot..Nu s-a rezolvat chiar tot, dar până am ajuns acasă s-a rezolvat. Dar drumul a fost urât..Picura iar eu mă strecuram tremurând printre bălţile de apă formate pe stradă. Atunci aveam numai gânduri sad, dar era un tip de vreo 50 de ani pe trotoarul celalalt care se holba la mine in timp ce-şi savura ţigara. Când l-am văzut cum îşi întorcea capul, mai, mai să-şi rupă gâtul, m-a bufnit râsul şi începusem să-mi zic în gând 'Ori am eu ceva în cap, ori asta chiar n-are ce face şi mă confundă cu un miss'..evident că nu era nici una dintre variante, dar faza m-a amuzat. Am ajuns într-un sfârşit acasă şi m-am aşezat în pat cu faţa în sus uitându-mă la tavan. Sicer, chiar nu-i nimic interesant la tavanul meu, dar îmi aduceam aminte tot ce am facut şi parcă amintirile erau proiectate pe tavan.

vineri, 3 septembrie 2010

Ciudăţenia absolută!

Nici nu m-am trezit bine că şi am realizat ceva. Ciudăţenia e mai prezentă ca niciodată! Deci, m-am trezit în ţipetele lu taicămiu care îmi zicea: 'Trezeşte-te! Dormi toată ziua şi noaptea bântui prin casă. Trebuia să îţi arunc eu apă pe faţă la 5 dimineaţa să vezi atunci cum îţi era.' bla, bla, bla, restul e deja agoniseală de spaţiu. Mă rog faza ciudată nu e asta pentru că de 2-3 zile numai aşa îmi face, deci m-am obişnuit. După ce m-am mai desmeticit şi eu şi m-am aşezat în pat mă uit la tv îi sună telefonul şi vine şi răspunde stând lângă mine. 'Alo, da..sigur! Cum să nu! Bine, o să-i zic..Da. Atunci rămâne pe duminică? Aha, bine..mersi. Atunci ne vedem duminică. La revedere!'..Sinceră să fiu nu am înţeles o iotă sau cu cine vorbea, cert e că era foarte entuziasmat şi vorbea prea amabil. Nu l-am mai văzut aşa niciodată. Apoi s-a dus la mama şi i-a zis cine era şi etc. Aşa m-am lămurit şi eu şi-mi venea să-mi dau palme peste faţă. Mda, duminică vin femeia aia insuportabilă şi cu soţul şi fisu la noi ca să sărbătorim cică..Thoamne să iasă cineva afară atunci să nu stau de faţă pentru că nu ştiu cum voi reacţiona. Plus că vine şi sormea şi nu vreau să fac vreo fază în faţa ei, deşi ştiu că nici ei nu-i convine situaţia dar nu are ce face dacă aşa s-a decis aşa rămâne. Aşa că..gâscuţo aşteaptă-mă şi poate cu puţin noroc vine şi Ada. Mda, acum chiar nu mai am ce să scriu pe aici că mi-am risipit inspiraţiunea..mai postez eu ceva mai târzior. Ciao!

joi, 2 septembrie 2010

Ce viaţă!

Thoamne ce viaţă..Deci, azi am facut o ieşeală cu Ada şi Maria. Când ne-am întâlnit cu Maria a zis că are ceva pentru mine, dar a vrut să mă ţină în suspans până ce am ajuns în parc.  Acolo a scos din buzunar un  pandantiv din sticla în forma unei frunze  (şi cred că asta şi e)  cu dungi verzi şi albastre în el. Eram sigură că ele o să se înţeleagă perfect. Poate chiar prea perfect, mai perfect decât îmi imaginam.. Bine, la un moment dat m-am simţit cam exclusă din cauză că nah..aşa sunt eu, vreau multă afecţiune. Şi au început cu dulcegăriile..E bine că Maria şi-a dat seama că nu mă impresionau, deşi de obicei adoram dulcegăriile. Când am plecat aveam de gând să mă duc cu Ada prin parc pe la dig dar nu a vrut şi mi-a promis că o să mergem mâine dimineaţă, dar când am ajuns acasă şi am intrat pe mess a zis că nu mai mergem. Încep să cred că mă exclude din ce în ce mai  mult şi nu vrea să ieşim, îmi dă numai pretexte penibile. Dar le accept pentru că nu vreau să mă cert cu ea. Nu vreau să se întâmple ca în cazul cu Mădă. Deci, m-am dus acasă o staţie de maşină pe jos, apoi am stat să aştept maşina. În faţa staţiei e un teren de fotbal de la cămine, iar acolo se jucau unii fotbal. Ghici Maria cine erau.. Mda, Bogdan şi Năstase (doi colegi). Nu mă aşteptam să mă observe, dar a plonjat mingea aia în mijlocul străzii şi a venit Bogdan după ea 'Marina! Bună dragă, ce faci?'. Ce puteam să fac? Am răspuns pe un ton uimit 'Stau..tu?' şi am crezut că nu o să continue conversaţia, dar el a venit la mine şi m-a întrebat ce fac pe acolo etc. Până a ajuns maşina în sfârşit şi am scăpat. Am ajuns acasă şi am început să vorbesc pe mess cu Cosmin, şi aşa eram singură acasă. Mda, eu am un nou look colorat şi el un nou look negru. Nu că mi-ar păsa, dar a vorbit despre atâta negru încât încă mai văd negru în faţa ochilor. Nu prea mi-a plăcut sfârşitul când i-am zis că poate îşi mai reduce din probleme ca să treacă pe aici 'neah nu mai sunt cu bloguri si forumuri'..ok, deci măcar nu s-a ostenit să-l deschidă. Dar o las baltă, m-am obişnuit deja cu atitudinea asta.

Timpul este prea preţios



Ok..ştiu ce gândeşti. Timpul chiar este prea preţios pentru a ţi-l ocupa cu mine. Eu chiar nu însemn nimic pentru nimeni, şi asta nu cred că se va schimba. Eu sunt doar ceva de care te-ai putea folosi sau cu care ţi-ai putea umple timpul. Dar uite că şi 'fata inofensivă' se satură odată şi-o dată de viaţa asta. Chiar am înţeles ideea, nu mă vrei prin preajma ta. Nu vreau să crezi că sunt prea laşă pentru că nu ţi-am zis toate astea în faţă, dar pur şi simplu nu vreau să ne certăm la nesfârşit găsind motive care mai decare mai întemeiate. Am preferat să spun doar un 'pa'. Nu vroiam să mă acuzi în continuare de nepăsarea mea de care am dat dovadă doar din cauză că 'sunt ocupată cu gloata de prieteni' şi am uitat că 'şi tu faci parte din ea'. Sinceră să fiu aş prefera doar o prietenă cu care să fiu 'ocupată' dar încă nu cred că există acea persoană care să fie diferită de restul. Şi din cauza asta mă mulţumesc cu 'gloata de prieteni' nepăsători..doar ca să-mi ocup timpul din moment ce în casă fac depresii. Eu doar o las baltă, te las să crezi ce vrei...şi aş prefera să nu dai nici o mâzgălitură la postarea asta. Sau mai bine, să nu te mai osteneşti să mai dai nici o mâzgălitură pe blog..nu vreau să-ţi iau din timpul preţios. Pa!

marți, 31 august 2010

Uite aşa mă fac rudă cu duşmanul


Nu ştiu de ce m-am dus pe blog şi am dat click pe 'Postare nouă' în loc să mă duc să joc remy online. Poate eram doar foarte supărată şi cum nu am scris de mult pe aici m-am gândit să-mi exprim supărarea. Sau poate a fost doar din întâmplare. Oricum, tot ce contează e că sunt aici acum şi nu fug nicăieri, sau cel puţin nu cum am fost pe fugă zilele astea. Totuşi în zilele astea am avut programul încărcat, dar am încercat să îmi fac timp pentru toate..Chiar dacă în mare parte nu prea am reuşit, (şi îmi cer scuze pentru asta) măcar am realizat câte ceva. Mi-am luat ghiozdan azi şi sunt destul de mulţumită de el, deşi se putea şi mai bine..aa, şi caiete. I-am disperat pe ai mei şi i-am facut să-şi pună mâna în cap şi să şoşotească 'Parcă scrie pe copertă sau pe ghiozdan'. Ehh, dar eu m-am prefăcut că nu îi aud şi mi-am continuat activitatea. Şi s-a mai întâmplat ceva azi, ceva groaznic. Am aflat că o femeie pe care o urăsc din tot sufletul, şi pe care de fiecare dată când o văd fac alergie pe sistem nervos o să-mi devină rudă. Mda, aţi citit bine 'rudă'! Peste câteva săptămâni, într-o vineri va fi cununia sorămii, iar femeia asta îi va fi naşă. Nu pot să cred cum de e sormea aşa de tâmpită. Dar până la urmă nu o să ma bag şi o să-i las în voia lor. E treaba lor, iar dacă mă mai enervează mult s-ar putea nici să nu mă mai duc. Floşc şi am incheiat citatul. Gata, acum mă simt mai bine şi mă pot juca remi în voie. Ciao!

luni, 23 august 2010

Heya! Am revenit..

Hey! V-a fost dor de mine? Sinceră să fiu am ajuns acasă de ceva timp, dar am fost destul de ocupată şi ştiţi şi voi cum se spune "Lenea e cucoană mare". Într-un sfârşit m-am gândit şi eu să mai trec pe aici că se termină luna şi eu las blog-ul de izbelişte. Deci sunt aici, din nou, şi cred că asta e tot ce contează acum. Cred că ar fi cazul să istorisesc ce am mai făcut, dar o să zic în mare pentru că mi-am uitat caietul acasă şi eu sunt mai uitucă..dar în prima zi am scris câte ceva pe telefon. Apoi am încetat să mai notez pentru că era destul de greu să trăiesc şi să-mi povestesc propriile întâmplări în acelaşi timp. Să încep cu începutul ca să nu uit tot, de fapt încep cu:

Jurnal pe telefon!

Am plecat de dimineaţă destul de somnoroasă, iar drumul a fost destul de plictisitor. Mama şi tata au început să se comporte în sfârşit ca parinţii mult doriţi. Au reuşit să lase tot tresul Bucureştiului şi toate problemele acasă..ăsta a fost probabil primul lucru carea m-a incântat. Când am ajuns cu maşina pe uliţa deja începusem să simt sentimentul acela apăsător îmi ura un bun venit. Era inevitabil să nu văd locul din care, în urmă cu un an răsunau râsetele şi vocile noastre. Era inevitabil să nu-mi aduc aminte de el şi să nu îi aud şoapta care îmi spunea unde să ne ascundem. Şi da, aici chiar mă simt ca un copil, aici uit de dorinţa de a mă maturiza mai repede, aici iese la iveală copilul din mine. Însă tot aici plange de dorul trecutului şi de dorul lui..Am stat în casă. Nu puteam să-mi imaginez cum va fi afară. Mi se părea că totul este mult mai pustiu. Încă mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă eram aici şi mă simt vinovată. Dacă eram aici probabil nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Dar poate aşa a fost să fie, poate toate au un rost.

Asta era prima zi..apoi am ieşit într-un sfârşit din casă şi mi-am zis "Dacă am venit aici sa stau în casă mai bine nu veneam deloc". Totul a fost ok deşi într-un fel era ciudat că nimeni nu vorbea de el..era ca şi cum numai eu ştiam că a existat odată, dar a fost bine. A fost cum era şi până atunci când mă duceam acolo, eram în centrul atenţiei din cauză că veneam tocmai de la Bucureşti, iar toţi oamenii din sat îmi ziceau să-i spun lu' tata să treacă pe la ei. Eu nu îi cunoşteam şi mă încurcam ca de obicei în explicaţii când îi ziceam.. Dar s-a obişnuit cu asta (doar aşa fac de fiecare dată) şi începea să râdă de mine. Dar parcă tot lipsea ceva, şi oricât se chinuia vărămiu să înveselească atmosfera tot  existau momente când ne plictiseam sau eram sad. 

Până la urmă am reuşit să-i mai reţin pe ai mei acolo şi să plecăm mai devreme din partea cealaltă unde mă plictiseam şi mă ciondăneam toată ziua cu vărămiu (dacă mătuşimea l-a făcut în zodia rac eu ce să-i fac?). Dar ne distram destul de bine şi uneori ne certam şi pentru nişte magneţi deşi eu aveam câştig de cauză mereu pentru că sunt dragălaşă când sunt botoasă şi nu rezista ochilor mei mali şi verzi (de când sunt narcisistă?)..Apoi am ajuns acasă, iar asta e o altă poveste pe care o s-o istorisesc altă dată pentru că acum sunt grăbită. Ciao!