Rosul exteriorizat

Din nou eu. Eu, cea care pana luni nu credea ca exista ceva sa o schimbe. Acea fata nedorida si indopata cu pastile in fiecare zii a existentei ei. Credeam ca a fi tu inseamna sa nu extiste nimeni si nimic sa te schimbe si in cazul meu chiar nu exista ceva sa ma schimbe. Am trecut prin multe ca sa-mi demonstrez ca inca sunt incapatanata, dar luni mi-am dat seama ca nu mai pot face pe incapatanata la nesfarsit, am si eu o limita. Deci, ca sa nu te mai ti in suspans, sa-ti spun ce mi s-a intamplat. Vineri seara am facut o griza de astm foarte grava, la un pas de coma, de care nu am mai facut de cand aveam 3 ani, iar luni m-am dus la doctor si mi-a dat sa tin alt tratament cu pastile. Luni seara am vrut sa fac baie si..de parca n-ar fi fost de ajuns faza cu criza de astm, am facut intoxicatie cu gazul de la centrala. Asa am stat o jumatate de ora inconstienta la un pas de moarte pana m-a gasit tata. Au urmat doua zile de groaza in care nu m-am ridicat din pat, fiind mult prea ametita ca sa pot ridica capul de pe perna. Asa am realizat ca eu nu pot fi ceea ce sunt. Sunt doar acea mariondeta a destinului, iar tu, daca incerci sa schimbi ceva imbracandu-te in rosu, sa stii ca toti suntem la exterior rosii, iar in interior verzi (teoretic). Asta ca sa nu iti faci sperante degeaba.

Sfaturi utile:

Deci, daca ai de gand sa te omori am sa-ti dau cateva sfaturi utile. Primul ar fi sa te omori intoxicat cu gaze (asta pentru ca nu te doare nimic), al doilea, sa ai grija sa fii singur acasa mai mult de o ora (asta daca vrei sa mori definitiv), al treilea, sa fii sigur ca vrei sa mori definitiv (pentru ca daca te razgandesti si scapi o sa te simti groaznic dupa), si ultimul dar nu cel din urma, te anunt oficial ca dupa moarte nu e nimic..nu tu iad, nu tu rai deci o sa te plictiesti neexistand, asa ca te sfatuiesc sa nu te sinucizi dar totusi iti urez noroc daca ai de gand sa o faci.

Mult verde şi o pata roşie

Azi nu am fost în acel infern, azi nu am fost în acel loc în care ştiu că ei mă urăsc atât de tare încât nu vor nici măcar să se prefacă draguţi. Mi-a ajuns, am simţit cum mi se urcă sângele în tempane vrând să evadeze din mine, apoi am aflat...pot fi scutită azi de acel loc, la fel şi mâine, până luni. M-am simţit mai bine după asta, dar se putea viaţa mea să fie mai grea de atât? Da. După ce că până şi el, în care până ieri am avut încredere deplină, s-a săturat. S-a săturat să se mai prefacă şi şi-a dat arama pe faţă. Până atunci nu am văzut ceva mai oribil. Şi sincer, eu de ce să te las să mă ţii ca pe o marionetă aproape când pot folosi aceeaşi tactică ca să te manevrez eu pe tine? De ce să am încredere când ei mă îndop cu pastile zicând că sunt nebună? Nu sunt nebună, sunt doar o marionetă mânuită greşit.. Dar ei nu o să înţeleagă asta vreodata. Deşi erai pata mea roşie, acum eşti ca toţi ceilalţi, doar un verde ce pătează.

Back..

Nu ştiu dacă vă convine, dar n-aţi scăpat de mine. Nup, chiar nu aţi scăpat nici de data asta. Deşi vroiam să-mi şterg şi acest mic colţişor al meu în care am scris când aveam inspiraţie sau doar când mă plictiseam, m-am hotărât să-l las să-i mai dau o şansă pentru că eu nu am mai avut parte de una. Deci, sunt pedepsită groaznic şi pentru mine acest lucru e ca şi cum aş fi închisă într-un spital de nebuni. Viaţa mea a devenit o rutină zilnică gen: şcoală, casă, tv, carte, pat şi iar pat, apoi de la început (momentan stau la PC doar ca să-mi fac o temă şi mai scriu pe furiş şi aici, deşi nu o să ţină mult scuza asta). Simt cum universul meu se prăbuşeşte încetul cu încetul, iar eu nu pot face nimic pentru a-l salva, decât să-mi iau zilnic pastilele pentru tulburări mintale. Dah, aţi citit bine 'tulburări mintale'..evident că eu nu am aşa ceva, sunt normală în ochii mei, dar nu şi în ochii părinţilor. Ei cred că am probleme cu capul şi chiar nu observă că pastilele astea îmi fac mai mult rău (azi m-au durut toate) şi continuă să mă obige să le iau 'Trebuie să le iei, nu e mare lucru..decât nişte pastile'. Mă rog, e groaznic.. Şi-au cam dau seama ce fac eu aici, aşa că ciao!