Despre mine..

Azi se ştie..azi e despre mine. M-am gândit un pic că multă lume nu ştie ce-mi place şi ce nu-mi place, în special ce nu-mi place, aşa că voi scrie chestii şi chestiuţe ce nu-mi plac, mă supără sau ce mă enervează la culme. 
Soo...urăsc să mi se fure vorbele, expresiile şi chestii de genul. Nu suport când cineva îmi închide telefonul în nas -indiferent de pretext / context- , mă supăr când cineva mă insultă gen 'Pfff ce tâmpită eşti' şi de obicei răspund cu 'Da, bine...ştiam asta, zi-mi ceva ce nu ştiu', urăsc când cineva îşi arată 'tupeul' în faţa mea sau se dă într-un spectacol deăla de cacao, nu-mi place să fiu lasată baltă, nu suport să-mi pierd prietenii, nu agreez să fiu minţită în faţă deşi de obicei mă prefac că nu ştiu nimic, nu-mi place deloc când cineva ţipă la mine cu / fără motiv, nu sunt punctuală aproape niciodată şi urăsc când cineva îşi face draci din cauza asta -adică...pfff, dacă mă cunoşti destul ştii că te enervezi degeaba că nu e intenţionat-, nu-mi place când vine cineva la mine şi se apucă să-mi dea casa cu fundu' în sus doar din curiozitate, nu suport oamenii prefăcuţi, nu-mi place să plâng în public -de obicei nu o fac *smile*- şii, nu prea înghit persoanele negativiste. Cam multe lucruri nu-mi plac nu? Ehh..lucrurile care îmi plac sunt mai multe şi nu prea am timp să le scriu. Sper că n-am ratat ceva. Ciao! Have fun (: !

O rază de lumină

Uşor mă voi retrage în tăcere

E greu să simt cum sufletu-mi piere..

Totuşi, nu am nici o plăcere,

Să plâng ca proasta de durere!

Ştiam că asta se va întâmpla,

Ştiam că asta mă va durea,

Ştiam că lumea nu va fi a mea..

Simţeam că aşa se va termina.

Şi mă întreb 'de ce?'

De ce am trupul rece?

De ce mie tot nu-mi trece?

De ce încă se petrece?

A venit şi ziua în care..

Sufletul vrea alinare,

Vrea să-şi ceară iertare,

Vrea sa plece spre Soare.

Nu există floare să nu se ofilească

Nu există lacrimă să nu curgă,

Nu există ceva să nu se sfârşească

Nu există viaţă fără lumină...

Fiindcă unele persoane sunt o rază de Soare,

Dar nu mulţi îşi dau seama cât de preţuită e lumina. 

Stare de emo..

Mi s-a spus odată că nu o să am parte de un sentiment în totalitatea lui decât odată în viaţă. Bine înţeles că nu am crezut asta, în fiecare zi simţim sute de stări şi sentimente. Acum încep să cred că un sentiment îl simţim în totalitate doar înainte să murim. Cum am ajuns la concluzia asta? Păi în fiecare zi, oră sau minut al vieţii o luăm de la capăt iar şi iar, dar fiecare sentiment îl simţim din ce în ce mai tare cu fiecare stare pe care o avem. Niciodată nu mi-a fost frică de cineva sau ceva pentru că mereu m-am gândit că cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla ar fi să mor. Totuşi niciodată nu m-am gândit ce-aş pierde dacă aş muri..probabil multe lucruri pe care le iubesc, dar poate nu le dau destulă importanţă. Poate nimeni nu mi-ar simţi lipsa, pentru că aşa suntem făcuţi...să trecem mai departe şi să lăsăm câte o persoană în urmă, dar eu sigur o să simt lipsa cuiva -poate prea multora-. Încep să mă urăsc..fac tot felul de câcaturi pe care nu vreau să le fac, devin nehotarâtă, mă cert cu toată lumea, o iau razna. Nu mai vine odată ziua aia în care să mă mângâie cineva pe cap şi să-mi spună 'Lasă măi Maly că o să fie totul bine.' -asta s-a întâmplat dar nu şi continuarea- iar apoi să fiu atât de sigură că aşa o să fie încât să mi se întâmple orice câteva zile după şi să mă gândesc că totul e bine. Încep să gândesc ca o tâmpită, ştiu...dar nu ştiu ce e cu mine, nu mai ştiu şi nu mai vreau nimic. Mi-e dor de Gabu...încep să simt şi eu sentimentul ăla ca şi cum aş avea un tată nou căruia îi pasă. După ce l-am văzut şi mi-a zis trei fraze mă gândeam că m-aş putea lăsa ghidată de el la nesfârşit pentru că nu m-aş îndoi niciodată de ce ar hotărâ să facă din mine. Vreau să fiu -vorba unuia- 'Pişoi mic şi lăzgâiat' mereu, dar degeaba vreau eu. Azi îmi cer scuze tuturor pentru tâmpeniile  pe care le-am făcut şi cer să nu mai fiu criticată pentru tot..prefer să rămân aşa, mică şi stresantă, decât să mi se facă capul calendar întotdeauna din cauza greşelilor mele. Ciao...

Dulcegării

Te ubeck's!!! Sau nu.. Te adol!! Sau nu.. Te doresc! Sau nu. De ce da? De ce nu? Da..pentru că ştii mereu ce să zici, pentru că mă înveseleşti când sunt sad, pentru că mi-ai schimbat perspectiva de a privi viaţa, pentru că mă faci să tresar doar dintr-o privire, pentru că am fluturaşi în stomac când te văd, pentru că vin mult mai fericită când să mă întâlnesc cu tine decât să intru în casă, pentru că mă accepţi aşa cum sunt, pentru că mi-e dor de tine şi când sunt lângă tine, pentru că îţi dai seama mereu când sunt supărată chiar dacă vorbim pe mess, fiindcă câteodată mă întreb dacă trăiesc un vis sau visez o trăire, pentru că nu mă laşi să-mi fac blogul negru de postari depresive. Nu, pentru că îmi dai motive să vorbesc urât, pentru că îţi place să mă seci cu o prostioară de-a mea muuult şi bine, pentru că încerci să-mi dai 'lecţii' de viaţă câteodată prea dure, pentru că mi-ai adus aminte -un piculeţ- că indiferenţa doare cel mai tare, pentru că mă faci să mă gândesc cât de aiurită sunt. Deci, da..te ubeck's *laught*! 

Te iubeşte, nu te mai iubeşte..

Viaţa e duuullce! Nu-i adevărat, doar păpam napolitane şi mi se parea totul dulce. După o pauză destul de măricică de scris pe aici, consider că ar fi frumos din partea mea să vă dăruiesc câteva informaţii / scuze...sau nu? Bine, vă zic. Maiestatea mea, după o plimbare mare şi multă cu pe josul a început să se vaite de dureri. A trecut o noapte în care m-am foit de mama focului şi de dimineaţa am sunat-o frumos pe tanti mama să vină de la muncă să dăm o vizită pe la spital. Şi...uite aşa a ajuns Maly în pijamale în patul spitalului cu perfuziile curgând în vene, întrebându-se de ce dracu au făcut aştia spitalele atât de albe în interior. A doua zi am mers -vă daţi seama că mă plictisisem de 'pe jos' şi am luat taxiu- până acasă cu biletul de externare în mână. Şiii, da..m-am operat de apendicită! Yaaay, vroiam să le fac pe toate în viaţă şi uite că am mai tăiat ceva de pe listă. Pot zice că în prima zi de după operaţie eram super adormită şi nu prea ştiam ce fac, deci mi-am invitat vizitatori la mine sub pretextul că am nevoie de sprijin suflesc -ataaa minciunaa!- . Deci...acum trăiesc, sunt ok spre dezamăgirea unora, am revenit la vechile obiceiuri şi vreau să fac rost de bani pentru Tuborg Green Fest. Care mă împrumută? Nimeni? Ce crezi? Ştiam! Revenind...am auzit azi o melodie mişto la radio şi încă o caut. Să zicem si ceva despre titlu? Hai să nu vă las cu ochii în soare, curioşilor.. Iubesc! Şi cred că e a doua oară în viaţă când nu iubesc un animal sau vreo prietena sau plantă -glumesc, nu iubesc plantele...decât trandafirii ROŞI- . Deci da, a venit vara şi mă pot văita în continuare. Apropo, că tot am zis eu de făcutul tuturor în viaţă..ce ziceţi, să-mi fac un tatuaj micuţ şi simpluţ pe mână? *hehe..mă seacă rău gândul asta*. Hai că vă las să vă delectaţi cu o melodie ce o ascult de ieri aproape încontinuu şi mereu mă întreabă mama 'Tu faci zgomotul ăla? Aaaa...păi ce, aia e muzică!?' . Ciao!