Stare de emo..

Mi s-a spus odată că nu o să am parte de un sentiment în totalitatea lui decât odată în viaţă. Bine înţeles că nu am crezut asta, în fiecare zi simţim sute de stări şi sentimente. Acum încep să cred că un sentiment îl simţim în totalitate doar înainte să murim. Cum am ajuns la concluzia asta? Păi în fiecare zi, oră sau minut al vieţii o luăm de la capăt iar şi iar, dar fiecare sentiment îl simţim din ce în ce mai tare cu fiecare stare pe care o avem. Niciodată nu mi-a fost frică de cineva sau ceva pentru că mereu m-am gândit că cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla ar fi să mor. Totuşi niciodată nu m-am gândit ce-aş pierde dacă aş muri..probabil multe lucruri pe care le iubesc, dar poate nu le dau destulă importanţă. Poate nimeni nu mi-ar simţi lipsa, pentru că aşa suntem făcuţi...să trecem mai departe şi să lăsăm câte o persoană în urmă, dar eu sigur o să simt lipsa cuiva -poate prea multora-. Încep să mă urăsc..fac tot felul de câcaturi pe care nu vreau să le fac, devin nehotarâtă, mă cert cu toată lumea, o iau razna. Nu mai vine odată ziua aia în care să mă mângâie cineva pe cap şi să-mi spună 'Lasă măi Maly că o să fie totul bine.' -asta s-a întâmplat dar nu şi continuarea- iar apoi să fiu atât de sigură că aşa o să fie încât să mi se întâmple orice câteva zile după şi să mă gândesc că totul e bine. Încep să gândesc ca o tâmpită, ştiu...dar nu ştiu ce e cu mine, nu mai ştiu şi nu mai vreau nimic. Mi-e dor de Gabu...încep să simt şi eu sentimentul ăla ca şi cum aş avea un tată nou căruia îi pasă. După ce l-am văzut şi mi-a zis trei fraze mă gândeam că m-aş putea lăsa ghidată de el la nesfârşit pentru că nu m-aş îndoi niciodată de ce ar hotărâ să facă din mine. Vreau să fiu -vorba unuia- 'Pişoi mic şi lăzgâiat' mereu, dar degeaba vreau eu. Azi îmi cer scuze tuturor pentru tâmpeniile  pe care le-am făcut şi cer să nu mai fiu criticată pentru tot..prefer să rămân aşa, mică şi stresantă, decât să mi se facă capul calendar întotdeauna din cauza greşelilor mele. Ciao...